Un artist al celor mai fine simturi

De la o vreme, brasoveanul Viorel Bachide colectioneaza vise. O face cu indarjire si pragmatism. Parte din ele le tine ascunse printre sutele de tablouri ale maestrilor romani contemporani, pe care tot el le-a adunat, intr-una din cele mai bune colectii de pictura de la noi. Restul de vise, Viorel Bachide si le-a inchis in alte doua arte: cea a vinurilor rare si cea a mancarurilor de elita. Si pentru ca toate visele sa-i stea laolalta, el si-a ales un loc in Scheii Brasovului, unde si-a deschis un restaurant. L-a numit, dupa adresa locului, Poarta Schei Nr. 4. Aici, printre tablourile de marca ce te privesc din pereti, incepi sa intelegi ca mancatul si bautul pot fi si ele acte de cultura, daca-s facute la cel mai inalt nivel. Iar eleganta discreta a locului a atras, pe langa rasfatatii vremii, si multi artisti romani importanti. Exact ca in vremurile de aur ale Montparnasse-ului, artistii si scriitorii au facut desene in local, au scris poeme, au lasat notite fulgurante si surprinzatoare. Sunt nume prestigioase, de la Marcel Iures si Ioan Grosan, pana la Ioan Bolborea, Tudor Jebeleanu, Adrian Ilfoveanu, Traian T. Cosovei, Denis Dinulescu, Iolanda Malamen, Dan Mircea Cipariu sau Corneliu Antim. Si tot ca-n anii Parisului de aur, o pictorita a imortalizat localul brasovean intr-un tablou generos si metafizic, ce strajuieste lumea, de langa bar. Si pentru ca acest cerc al tandretii si valorii sa fie inchis, exista si un soi de Imn al localului. Este cantat de faimoasa jazzista Maria Raducanu, pe versurile lui Traian T. Cosovei. Si toate aceste povesti ce par picurate dintr-un alt spatiu, unul mai bland si mai rafinat, se petrec, de fapt, intr-un local mic. Dar peste care vegheaza Viorel Bachide, “marele artist al celor mai fine simturi”, cum l-a numit cineva.

La umbra marilor maestri

Se face amiaza cand ajung la Poarta Schei Nr. 4. E un ianuarie insorit, iar drumul prin Piata Sfatului si pe langa Biserica Neagra parca a sarit cateva sute de ani: un efect bizar, de masina a timpului. Localul e gol, dar ma intampina in surdina vocea Marlenei Dietrich. Mai tarziu apar un acordeonist si o violonista, care canta si ei tot muzica frantuzeasca. Din cand in cand, mai canta aici sansonete si Alexandra Fitz – cea mai buna voce a Brasovului. Iar cand e invitata Catanga, tihna senioriala a localului explodeaza! Dar acum, in localul inca gol, primeaza forta tablourilor de pe pereti. Asa ca incep sa discut cu d-l Bachide, mai intai despre arta, iubirea lui dintai. “Cum ai ajuns sa fii colectionar?”, il intreb. “Am tot primit cadouri. Primele le-am primit de la Cosovei, prietenul meu din copilarie. Imi amintesc ca prin 1981- 1982, mi-a adus o grafica de Kazar, dupa aia un Mircea Dumitrescu si apoi m-a dus la atelier la Florin Ciubotaru, de la care n-am putut sa iau decat o acuarela, atatia bani aveam.

O fatada medievala, in armonie cu orasul vechi

Dar cand m-am dus cu acuarela lui Ciubotaru la inramat, mesterul mi-a zis: “Nu-ti iau nici un ban, daca imi spui ce e, ce reprezinta!”. Iar scena asta s-a repetat si cu lucrarile altor artisti, asa ca am ajuns sa am o groaza de tablouri inramate gratis. Dar lasand glumele la o parte, dupa aia m-am mai dus pe la muzee, am cumparat, am primit cadouri…”. “Si ai devenit un colectionar profund si competent”. “N-am fost de la inceput competent, dar m-a consiliat scriitorul si criticul de arta Pavel Susara. Ii sunt foarte recunoscator ca, acum 10 – 15 ani, el mi-a dat liniile generale si mi-a mai dat niste ponturi: ce se vinde si ce nu, ce sa iau si de cine sa fug. Acum, am numai lucrari luate aproape toate direct din atelierele artistilor. Eu nu colectionez decat lucrari ale artistilor romani contemporani, mai ales ale celor pe care i-am cunoscut.”

Cititi aici tot articolul aparut pe Formula-as.ro